LEGISLAŢIE
MATERIALE INFORMATIVE A.N.S.P.D.C.P.
SCHENGEN
În conformitate cu prevederile Legii 677/2001 Direcţia Generală de Paşapoarte prelucrează cu bună credinţă, pentru scopuri legitime (personalizarea paşaportului simplu/simplu electronic, constituirea şi gestionarea Registrului Naţional de Evidenţă a Paşapoartelor Simple, gestionarea Sistemului Naţional Informatic de Evidenţă a Paşapoartelor Simple, aplicarea dispoziţiilor Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, prevenirea, cercetarea şi reprimarea infracţiunilor şi de menţinere a ordinii publice), prin mijloace automatizate şi manuale, cu respectarea cerinţelor legale şi în condiţii care să asigure securitatea tehnică, datele personale pe care le furnizează persoanele care solicită eliberarea paşaportului sau alte documente specifice.
Orice informaţie furnizată de dumneavoastră va fi considerată şi va reprezenta consimţământul dumneavoastră expres ca datele personale care vă privesc să fie folosite de utilizatorii operatorului, în conformitate cu atribuţiile legale.
Informaţiile cu caracter personal înregistrate şi prelucrate prin intermediul formularelor specifice, sunt destinate utilizării de către Direcţia Generală de Paşapoarte şi sunt comunicate numai următorilor destinatari: persoana vizată şi reprezentanţii legali ai acesteia, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, organe de urmărire penală şi alte autorităţi/ instituţii publice abilitate de lege să solicite astfel de informaţii.
DREPTURILE PERSOANEI VIZATE
Pentru exercitarea drepturilor care vă revin conform legii 677/2001, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la Ghişeul de relaţii cu publicul din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte (Nicolae Iorga nr. 27, sector 1, Bucureşti).
Pentru mai multe detalii consultaţi GHIDUL DE EXERCITARE A DREPTURILOR!
!! MODEL CERERE Formular acces
Formular intervenţie
Pentru exercitarea drepturilor care vă revin conform Legii 141/2010, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări şi participarea României la Sistemul de Informaţii Schengen şi a Legii nr 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la Ghişeul de relaţii cu publicul din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte (Nicolae Iorga nr. 27, sector 1, Bucureşti).
!! MODEL CERERE Cerere protectie date - RO -
Cerere protectie date - ENG -
PLĀNGERI ADRESATE DIRECT ANSPDCP
Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) este autoritate publică, autonomă şi independentă, cu personalitate juridică care monitorizează şi controlează sub aspectul legalităţii prelucrările de date cu caracter personal care cad sub incidenţa Legii nr. 677/2001.
Contact:
Str. Olari nr. 32, sectorul 2, Bucureşti
Tel: +40-21-252.55.99 Fax: +40-21-252.57.57
E-mail: anspdcp@dataprotection.ro
www.dataprotection.ro
extras din Legea 677/2001, art. 25.
Art. 25.
(1) În vederea apărării drepturilor prevăzute de prezenta lege persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări care cade sub incidenţa prezentei legi pot înainta plângere către autoritatea de supraveghere. Plângerea se poate face direct sau prin reprezentant. Persoana lezată poate împuternici o asociaţie sau o fundaţie să îi reprezinte interesele.
(2) Plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiţie, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, a fost introdusă anterior.
(3) În afara cazurilor în care o întârziere ar cauza un prejudiciu iminent şi ireparabil, plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată mai devreme de 15 zile de la înaintarea unei plângeri cu acelaşi conţinut către operator.
(4) În vederea soluţionării plângerii, dacă apreciază că este necesar, autoritatea de supraveghere poate audia persoana vizată, operatorul şi, dacă este cazul, persoana împuternicită sau asociaţia ori fundaţia care reprezintă interesele persoanei vizate. Aceste persoane au dreptul de a înainta cereri, documente şi memorii. Autoritatea de supraveghere poate dispune efectuarea de expertize.
(5) Dacă plângerea este găsită întemeiată, autoritatea de supraveghere poate decide oricare dintre măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d). Interdicţia temporară a prelucrării poate fi instituită numai până la încetarea motivelor care au determinat luarea acestei măsuri.
(6) Decizia trebuie motivată şi se comunică părţilor interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii.
(7) Autoritatea de supraveghere poate ordona, dacă apreciază necesar, suspendarea unora sau tuturor operaţiunilor de prelucrare până la soluţionarea plângerii în condiţiile alin. (5).
(8) Autoritatea de supraveghere se poate adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege persoanelor vizate. Instanţa competentă este Tribunalul Municipiului Bucureşti. Cererea de chemare în judecată este scutită de taxa de timbru.
(9) La cererea persoanelor vizate, pentru motive întemeiate, instanţa poate dispune suspendarea prelucrării până la soluţionarea plângerii de către autoritatea de supraveghere.
(10) Prevederile alin. (4)-(9) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care autoritatea de supraveghere află pe orice altă cale despre săvârşirea unei încălcări a drepturilor recunoscute de prezenta lege persoanelor vizate.